RSS

Tradiția BESCHUIT MET MUISJES

16 Jan

O tradiție tipic olandeză și respectată (cred) de toți olandezii care devin părinți este servirea musafirilor care vin să vadă bebelușul nou-născut cu beschuit met muisjes.

Beschuit fiind un fel de pâine prăjită, se cumpără de-a gata, pâinici plate prăjite pe ambele părți, devenind crocante, aerate și fragile. Acestea se ung cu unt sau margarină și se presară cu muisjes (traducerea literală este șoricei), de fapt nu se presară, ci se întorc pâinicile cu partea unsă în jos și se apasă pe o farfurie plină cu muisjes, astfel încât acestea să fie împărțite în mod egal pe suprafața unsă.

Ce sunt muisjes? Mie îmi amintesc de bombonicile Cibo care erau presărate pe glazura prăjiturilor pe vremea comunismului. Sunt de fapt semințe de anason învelite în zahăr, iar până pe la mijlocul anilor ’90 au fost roz combinate cu alb, după care au apărut și cele albastre combinate cu alb care au fost folosite la nașterea băieților, iar cele roz au rămas pentru fetițe.

Sursa fotografiei http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e5/Beschuit_met_Muisjes.jpg

Pentru un român neavizat consumarea unui beschuit cu muisjes poate fi periculoasă din punct de vedere stomatologic. Dacă nu ai idee la ce să te aștepți și muști cu prea mult entuziasm, poți cel puțin avea senzația că această distracție te va costa câțiva dinți, combinația de pâine uscată, prăjită și bombonici tari fiind deosebită.

Pentru olandezi este însă o tradiție care își are rădăcinile undeva în Evul Mediu, când se obișnuia ca mama care primea vizite cu ocazia nașterii noului bebeluș să servească musafirii cu ceva bun, asta pentru că era o adevărată bucurie când atât mama, cât și bebelușul supraviețuiau în condiții bune sarcinii și nașterii. Pe atunci copiii din vecini sau din familie primeau ceva dulce și se spunea că bebelușul le adusese respectivul desert (de exemplu pâine cu zahăr). La început beschuit era un adevărat lux, consumat numai de către oamenii bogați, iar cu ocazia unei nașteri oamenii bogați mâncau beschuit cu zahăr, iar săracii pâine albă cu zahăr.

Sursa fotografiei http://welkom-klein-wonder.groeimee.nl/fotos/15046/matthieus-geboorte/148351/

În trecut, semințele și uleiul de anason au fost considerate a avea proprietăți tămăduitoare, dar erau folosite și pentru prepararea de mâncare sau băuturi. Anasonul a fost considerat propice producției de lapte la proaspetele mame, dar a fost și un cadou tradițional pentru moașe, și un mijloc pentru a readuce, după naștere, mărimea uterului la cea originală în mod rapid și pentru a goni spiritele rele.

Nu este cunoscut de ce bombonicile se cheamă  “șoricei” – pe de o parte se crede că se face referire la forma lor, părând să aibă o coadă, ca și șoriceii, pe de alta ar fi simbolul șoarecilor, care se reproduc repede.

Cea mai cunoscută firmă producătoare de muisjes este De Ruyter. Aceasta a venit cu o idee originală în 1938, la nașterea actualei regine Beatrix, când a oferit familiei regale șoricei protocalii (portocaliu fiind culoarea casei regale și a Olandei), iar de atunci acest gest a devenit tradiție, iar la nașterea unei prințese sau a unui prinț acești șoricei portocalii se găsesc pentru o scurtă perioadă și în supermarket-uri.

Sursa fotografiei http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/53/Beschuit_met_oranje_muisjes.jpg

Până și biserica catolică olandeză a sărbătorit “nașterea” papei Bendict XVI  făcând cinste în diferite locuri în Olanda cu beschuit cu șoricei galbeni și albi.

Advertisements
 
 

Tags: , , , ,

3 responses to “Tradiția BESCHUIT MET MUISJES

  1. Lia

    31 January 2012 at 10:32

    Draga Miki, dupa cum vezi, recuperez:). Foarte interesante obiceiurile olandeze cu ocazia venirii pe lume a unui bebelus. La Feldioara de exemplu se merge cu plocon. Traditia e ca rudele si apropiatii sa duca un tort si o sticla de rachiu. Intre timp s/a mai modernizat, si se duce si un cadou pentru bebelus. Iar regula e ca trebuie sa faci o lista cu cei care iti aduc plocon, pentru ca tu, la randul tau sa duci inapoi. E ca la nunta, nu poti sa ramai dator:).

    Acum ca mi-ai dat idei, te astept acasa cu ceva dulce:), daca nu cu paine prajita cu soricei colorati, macar cu paine cu zahar, sau niste friganele:)

     
    • rominol

      31 January 2012 at 11:29

      Pai bine faci ca citesti, ca am scris post-urile astea cu noii bebelusi in minte 🙂
      Super, o sticla de rachiu haha, pe ce se punea baza deci 🙂
      Mersi pentru schimbul de informatii.

       

Scrie aici parerea ta / Write your ideas here

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: