RSS

Viata de birou olandeza (2)

25 Jun

In Olanda apa de la robinet este considerata potabila, asa ca nu ni se ofera apa imbuteliata. Gratis din partea firmei ni se ofera cafea (de obicei din automate) – bautura principala a olandezilor, ceai, “supe” praf, care trebuie dizolvate in apa fiarta. In Romania aveam gratis cafea si apa. In firma mama din Germania stiu ca se ofera numai apa imbuteliata, cafeaua nu este pusa la dispozitie angajatilor. Deci in Olanda nu stam rau deloc.

Avem o cantina, la care refuz sa merg. Asta din cauza pranzurilor olandeze care constau in maxim o supa calda si ceva prajeli, in rest la pranz se mananca sandvisuri. Multi olandezi beau un pahar de lapte sau lapte batut la pranz. Mesele calde sunt menite a fi consumate impreuna cu familia in jurul orei 18.00, nu in timpul serviciului.
De vreun an avem si un “salad bar” in cantina, diferite tipuri de salate si dressing-uri.
Pentru asa o oferta nu am motivatia necesara ca sa parcurg drumul pana la cantina, sandvisuri si salata pot sa imi iau cu mine de acasa.
Cantina ofera fiecarui angajat un fruct gratuit pe zi. Nu stiu daca din dorinta de a stimula consumul de produse sanatoase sau pentru ca suntem o firma care prelucreaza fructe. Oricum, draguta initiativa. Cu toate astea, imi iau fructe de acasa.

Cel putin o data pe an, firma ne face cinste cu o prajitura sau inghetata, cand am obtinut rezultate foarte bune. Saptamana trecuta am primit inghetata, iar acum vreo trei saptamani tort, pentru ca am depasit recordul cantitativ in productie in luna mai.

Interesant este si felul in care se gospodareste o cladire de birouri in privinta bucatariei. In prima cladire in care am lucrat in cadrul acestei firme eram numai 6 persoane, aveam o bucatarie mica, cu un frigider intotdeauna plin de mostre, asa ca mancarea de acasa cu greu mai incapea in el, si mobila de bucatarie. Aveam cani mari pentru cafea, eu mi-am cumparat special o cana la inceput. Parerea mea a fost: asta e cana mea. Ei bine, asta era numai parerea mea, cana mea era mereu pe alt birou asa ca nu prea reuseam sa o folosesc. Avand vase, cineva trebuia sa le spele. Inainte de criza economica femeia de serviciu spala si vasele. Cand criza s-a adancit, femeia de serviciu nu a mai fost platita pentru acest serviciu, asa ca sarcina ne-a revenit noua. Cu rezultatul rapid: munti de vase nespalate de care nu se atingea nimeni. Aceasta tema a devenit una des pomenita de catre seful nostru, care ne explica cum ca fiecare trebuie sa isi spele vasele de care se foloseste si sa nu le lase pana a doua zi nespalate. Zis si nefacut, bineinteles. Asa ca seful iar ne amintea, noi tot nu ne mobilizam, a ajuns chiar si subiect de discutie in timpul sedintelor lunare ale departamentului, dar tot degeaba. Asa ca dupa o vreme am luat intr-o asemenea sedinta decizia de comun acord ca prin rotatie, cate o persoana sa spele toate vasele timp de o saptamana. Colega mea a facut un tabel in Excel cu numele si saptamanile si l-a lipit de usa de la bucatarie. Ai fi zis ca este o metoda infailibila. Cand pe la mijlocul saptamanii observa ca nu s-a spalat niciun vas, seful ne intreba cine e de serviciu si bineinteles ca persoana care era la rand nici nu stia asta. Tabelul era ignorat cu seninatate, la fel ca si vasele murdare. Situatia parea fara iesire.

Pana la urma ne-am mutat in alta cladire, unde nu mai eram singuri, ci cu alte doua departamente, in total vreo 20 de persoane. Si aici vasele murdare se inmulteau, pana cand cate o colega mai draguta se apuca sa le spele scrasnind din dinti. Asa ca seful nostru, care avea experienta esecului din cealalta cladire, a propus sa cumparam o masina de spalat vase. Propunere primita cu multa mirare de catre sefii departamentelor celorlalte. Pana la urma insa s-a acceptat si s-a cumparat. Si acum ai zice: o solutie perfecta. Dar masina de spalat nu este un robot independent. Colegii duceau vasele murdare la bucatarie, dar le abandonau fie in chiuveta, fie pe blatul de bucatarie. O colega s-a enervat si a lipit o foaie de hartie pe faianta, cerand colegilor sa isi puna vasele murdare direct in masina de spalat si nu in alta parte, incurajare insotita de multe semne de exclamatie care ii tradau frustrarea. Rezultatul iar s-a lasat asteptat. Mai ales colega mea directa care chiar si cand lucreaza numai 3 ore pe zi foloseste minim 2 pahare si 2 cani, niciodata nu le lasa in alta parte decat pe blat. Dupa cateva luni am gasit dimineata canile si paharele colegei mele in felul urmator:
P1140341
Colega a venit, le-a vazut, a spus ca e convinsa ca e o actiune la adresa ei, si-a strans atunci vasele si le-a bagat in masina de spalat vase, dar de ziua urmatoare si-a continuat vechiul obicei.

Cand vasele se afla in sfarsit in masina, mai trebuie cineva sa o si porneasca, ceea ce rar se intampla, odata s-a format chiar mucegai pe farfurii in masina.
Daca totusi se porneste masina, nu are nimeni (in afara de mine hehe) spiritul de observatie pentru a vedea ca pentru cani si pahare exista un program special, scurt, de vreo jumatate de ora, pentru ca nu e necesar sa mearga masina doua ore si jumatate pentru 10 pahare si 5 lingurite. Asa ca am urmat si eu exemplul colegei olandeze, am scris pe o hartiuta pe care am lipit-o pe masina de spalat ca programul respectiv e scurt, dar nu cred ca am avut succes cu actiunea mea, la fel ca si colega cu hartia ei, de altfel.

VA URMA

Advertisements
 
10 Comments

Posted by on 25 June 2013 in De la birou, Fenomene olandeze, Gastronomice

 

Tags: , , , , , ,

10 responses to “Viata de birou olandeza (2)

  1. Teo

    26 June 2013 at 23:21

    Vai Miki! Maine o sa iti trimit o poza cu nisa de bucatarie din redactia noastra. Este cea mai imputita. Si noi avem si femeie de vase. Pt ca firma e f mare. De vreo 280 persoane. Nimeni, nimeni nu isi pune cana in masina. Sau farfuria. Eu imi fac vreo 4 cani de ceai pe zi (pe langa cei doi litri apa adelholzener still- moca. Haha) si in timpul in care astept sa fiatba apa imi tin mainile in buzunare ca nu cumva sa strang in urma nimanui. Ca pana la urma vine femeia de vase pe la 5 jumate dupamasa si strange. Dar in timpul in care fierbe apa simt ca o iau razna. Cred ca intre timp s-a obisnuit si femeia de vase cu curatenia facuta de mine de 4 ori pe zi, pt ca observ ca ma testeaza. Nu mai vine dimineata sa goleasca masina pe care a pornit-o cu o seara inainte, asa ca acum cand imi fac primul ceai goleac masina si bag canile stranse in si pe langa chiuveta. E o lupta cu morile de vant. In redactia veche nu era asa, pt ca usa biroului meu dadea spre nisa si ii vedeam cand isi lasau cana si strigam dupa ei. Eram temuta. Haha. Acum… Nu mai sunt ce am fist odata. A- ps. Arunc mancarea expirata din frigider odata la doua luni. Citesc etichetele la tot tot (si sunt muuulte chestii inauntru la o redactie de 40) si arunc si spal rafturile. Asa ca nu te necaji. You are not alone. Noapte buna!

     
  2. Teo

    26 June 2013 at 23:23

    Si inca ceva. Faza cu inghetata o data pe an mi sa parit f f tare. In viata mea nu am auzit asa ceva.

     
  3. Laetitia

    27 June 2013 at 6:53

    Foarte interesant! Din afară, viaţa de birou într-o ţară ca Olanda pare perfectă, cu oameni ordonaţi, meticuloşi, cum sunt nordicii…

     
    • Miki

      27 June 2013 at 7:15

      Ei, cine stie ce o fi si la nordici, in culise 🙂

       
  4. ioana

    27 June 2013 at 8:34

    Foarte tare foiletonul! 🙂
    Zic si io de la noi: firma germana, sediu in sibiu, aprox. 25 pers in birouri. Avem apa plata/minerala la discretie, cafea, ceai. In vremurile bune era si lapte dar s-a constatat ca efectiv se pleca cu litrul de lapte acasa (pt. copilashi :)) asa ca s-a taiat. De cateva ori pe an se face un gratar in curte pe care il plateste firma. A fost si un caz cand am fost toti la KFC, cand am castigat o licitatie importanta.
    Referitor la spalatul vaselor: intr-o vreme le spala femeia de servici cand venea la 14:00. Dupa care mai strangea o tura din birouri, cand plecam noi acasa. Apoi, seful nostru a fost de parere ca ar trebui sa ne spalam fiecare ce folosim. Asa ca am pus si noi un bilet. In mod surprinzator, lumea se executa, mai ales cu vesela pe care o foloseste la pranz. Nu toti, evident, dar 80%. Femeia mai strange doar la 5, cate o cana care mai ramane prin birouri.
    De asemenea, cana mea e cana mea, nu e cana noastra. Chiar daca stau in dulapul comun, nu se atinge nimeni de ea. Musafirii folosesc canile universale, din serviciul ala bun.
    La reusita asta cred ca o contributie importanta o are stilul nostru romanesc, ironic, haios, mistocaros. Daca ii vad, strig dupa ei, le spun de la obraz, mai fac o glumitza. Nu o ia nimeni personal, nu se oftica nimeni.
    In concluzie, zic eu ca stam mai bine la capitolul asta decat vestul.

     
    • Miki

      27 June 2013 at 8:39

      Hahaha, in concluzie, sunt de acord, stati mult mai bine 🙂 Foarte tare lapticul pentru copii :)) Si gratarul, foarte fain. Ce mai, in conditiile astea, e bine la voi la serviciu 🙂
      Stai pe aproape, urmeaza dezvaluiri senzationale despre toaletele de la birou haha

       
  5. Teo

    27 June 2013 at 10:52

    Vai. Asta cu cana am uitat sa va povestesc. Miki si eu trec prin aceleasi boli de nervi ca si tine. Pacat ca nu pot sa bag aici o poza cu vesela mea personala. Mi-am adus o cana maaare. Foarte maare bleo. Pt ca eu beau f f f mult ceai. Aceasta cana o spal cu mana la sfarsitul zilei si o ascund in sertar pt ca altfel dispare. Cateodata mi-e lene si o bag in masina. Pot baga mana in foc ca dispare pt cel putin o saptamana. Saptamana asta, de luni pana ieri a fost pe biroul marii sefe, Sonia. A stat acolo trei zile. Nemiscata. Daca era ala altcineva, ma duceam si, asa cum zice Staica, mai in gluma, mai in serios, o recuperam. Acum, dupa marirea de salariu nu mi-am permis sa fac la fel cu Sonia.
    Alta bucata importanta din vesela mea este un castronel alb cu buline roz si bleo care a costat un euro si pe care mi l-am cumparat special ca sa imi mananc cerealele in el dimineata fara sa trebuiasca sa fac un deum lung pana la bistro de unde ne mai luam cateodata farfurii. Dupa cateva luni acest castronel a disparut fara urma. Adica nici seara in masina de spalat nu aparea. Ajunsesem paranoida si dimineata trageam cu ochiul in birouri doar doar imi hasesc castronelul. Nimic. Pe tanti cu vasele am disperat-o. I-am descris castronelul si am rugat-o sa investigheze. Pana in ziua in care alt coleg mi-a zis unde e. In biroul juristilor. Am asteptat pana au plecat acasa- et voila- pe dulapior. Spalat curat. Castronelul. Adica ei il spalau dupa fiecare folosire si il luau cu ei. L-am furat. :))) si la cam doua luni cand Andreas- unul din juristi- a parasit firma si colegii i-au facut un album cu poza fiecaruia si cu ce ii ureaza fiecare, eu am facut o poza cu mine si cu castronelul si i-am scris- iti doresc toate cele bune, dar castronelul asta e al meu! A ras de s-a cacat pe el.

    Dar eu nu radeam. :)))

     
    • Miki

      27 June 2013 at 11:15

      Hahaha castronelul :)) foarte tare. Si bine i-ai facut, pentru ca sunt convinsa ca era la un pas sa iti ia castronelul cu el la parasirea firmei. Si pe urma trebuia sa il dai in judecata pentru un produs de un euro, el fiind jurist… nu stiu cate sanse ai fi avut :))
      Eu mi-am renegat cana, a fost mozolita de toti colegii, nu mai pot sa o vad in ochi :))

       
  6. danarozMarin

    30 July 2013 at 12:35

    Suna foarte familiar! Daca nu as sti ca suntem doar doua romance in firma, m-as gandi ca lucram in acelasi loc si m-as apuca sa te caut 😛 Ti-am descoperit blogul azi si am de rasfoit la el, asa ca o sa revin

     
    • Miki

      30 July 2013 at 12:45

      Haha, merci pentru comentariu, deci nu sunt singura in situatia asta, e bine de stiut 🙂

       

Scrie aici parerea ta / Write your ideas here

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: