RSS

Category Archives: De la birou

Viata de birou olandeza – stiri de la toaleta

P1010723Pentru cei care nu au fost marcati suficient cat sa-si aminteasca povestirea despre toaleta unisex de la biroul nostru, puteti sa (re)cititi aici, ca sa intelegeti la ce ma voi referi in continuare.

Am fost martora unui incident destul de jenant, in care i s-a cerut colegului care mai are un an pana la pensionare socoteala pentru felul in care obisnuieste sa urineze. Asta pentru ca femeia de serviciu tocmai facuse curat (mai degraba “curat”, caci nu se pricepe), iar o colega a constatat cu stupoare ca imediat dupa aceea cineva isi marcase teritoriul cu mai multe picaturi pe gresie. Intrebat, colegul a recunoscut ca el tocmai fusese la wc, la care colega l-a intrebat daca nu foloseste hartie igienica pentru a preveni ajungerea stropilor pe gresie. Ce discutii! Parca eram intr-o comedie horror.

Drept urmare, cele doua colege feminine ale mele au hotarat pe loc ca nu mai putem trai asa (ceea ce eu de la bun inceput gasesc) si au lipit stickere pe usile toaletelor. Toaleta de la parter este de atunci marcata ca fiind pentru femei, cea de la etaj pentru barbati.

Au fost momente palpitante, stickerele le aveam de peste un an si nu indrazneam sa le folosim pentru ca un coleg de la etaj afirmase la un moment dat ca daca impartim toaletele pe sexe, barbatii vor ajunge sa stea la coada, fiind in majoritate in cladire. Dar acum, cu inima in dinti, s-a produs schimbarea, minunea.

Insa ce credeti? Ce efect au stickerele? Cam egal cu zero!  Colacul ridicat, picaturi pe jos sau pe marginea toaletei, totul la fel ca si inainte.

Colega mea a surprins de mai multe ori barbati la toaleta femeilor. (Eu nu, pentru ca ma feresc cat pot sa merg.)

Doi colegi (dintre care unul chiar cel de la care am pornit in aceasta relatare) au replicat ca daca toaleta de la etaj e ocupata, doar nu o sa astepte, cand e alta disponibila la parter! Alt coleg, care e nou si nici nu stie ca toaletele au fost initial unisex, merge din comoditate la toaleta pentru femei, la cativa pasi de biroul lui. Altul, seful departamentului de la etaj, nu a avut replica, dar, cand a fost surprins, a tulit-o pe scari in sus, cu musca pe caciula.

Ati mai pomenit asa ceva? Sau e ceva tipic pentru barbatii olandezi?

Advertisements
 
6 Comments

Posted by on 6 May 2014 in De la birou

 

Tags: , , , ,

De la birou: Tentatia pixurilor olandeze

Cand m-am angajat in Romania la primul meu loc de munca mai serios, printre sfaturile intelepte ale predecesoarei mele s-a numarat si cel conform caruia daca tin la instrumentele mele de scris  sa nu le las niciodata pe mana colegilor, pentru ca duse vor fi.

Am retinut si pus in aplicare, pentru ca da, tin la pixurile mele 🙂 si da, colegii erau tentati la maxim de ale mele 🙂

In Olanda nu m-a avertizat nimeni, dar principiul se dovedeste acelasi: daca lasi pix/liniar/foarfeca din mana, o mana hrapareata isi va insusi (temporar) bunul respectiv.

Cand plec in concediu trebuie sa marturisesc ca imi ascund unele lucruri de acest gen. Aproape zilnic recuperez cate ceva de pe alte birouri, ba de curand am fost desproprietarita de toate markerele groase si noroc ca intuitia m-a ajutat sa le gasesc in sala de sedinte alaturata.

Eu un lucru vreau sa se stie si sa se ia aminte in acest context: there is no WE in OFFICE, only an I 🙂

ZOE_0002_1

 

 
Leave a comment

Posted by on 4 October 2013 in De la birou

 

Tags: , , ,

Cum am invatat (mai multa) olandeza

Inca nu terminasem primul curs de limba olandeza cand m-am angajat. Pe aceeasi pozitie in aceeasi firma ca in Romania. Cea mai importanta diferenta (pe langa faptul ca salariul era acelasi, dar pentru jumatate de norma) si motivul pentru care ma treceau transpiratiile de cate ori suna telefonul in primele luni la birou, era limba. Lucrez in departamentul de vanzari al unei firme germane si clientii nostri sunt din Benelux, deci majoritatea vorbitori de olandeza. La inceput, vorbeam numai in engleza cu colegii mei, pentru ca in continuare nu consideram ca pot vorbi olandeza, dar invatam, asa ca aveam sperante. Cand clientii sunau si incepeau sa vorbeasca in olandeza, mai ca lesinam de la efortul pe care il depuneam sa ii inteleg, pana si numele lor erau o adevarata provocare.

Asa ca era momentul potrivit sa frecventez un nou curs de limba, unul mai bun, mai scump, caci firma platea de data asta! 🙂 Am fost foarte fericita ca firma mi-a oferit un curs si pot sa spun ca mi-a schimbat viata in Olanda de atunci. Cursul a fost la ILC in localitatea Waalwijk unde am avut o profesoara numai pentru mine, ceea ce a fost exact ce imi trebuia. Am putut sa o intreb orice, toate nelamuririle mele si-au gasit raspuns, in timp ce exersam si limba olandeza de care aveam nevoie la birou. Lectiile erau o data pe saptamana, seara si au durat vreo 4 luni (30 de ore in total). Dupa cateva lectii m-am simtit suficient de sigura pe mine ca sa vorbesc si scriu in olandeza.

Acesta a fost al doilea si ultimul meu curs de olandeza pana acum. Nivelul meu este acum acceptabil, am avut parte de suficiente complimente pentru olandeza pe care o vorbesc si imi place mai ales sa descopar greselile pe care le fac olandezii in limba proprie 🙂

Mi-ar placea sa cunosc si sa folosesc mai multe expresii olandeze, acesta e inca un teritoriu care nu imi e familiar. Si mi-ar placea si sa am un vocabular activ mai bogat, inteleg majoritatea cuvintelor pe care le aud sau citesc, dar pe multe nu le folosesc pentru ca nu imi vin in minte cand am nevoie de ele. Asa ca mai am de invatat, asta e sigur.

SI ca sa inchei aventura limbii olandeze de care am avut parte, iata cateva reactii ale unor olandezi de pe cand inca nu vorbeam olandeza sau de acum, cand vorbesc olandeza:

– cand eram la inceputul vietii mele in Olanda, o persoana olandeza mi s-a adresat vorbind olandeza tare si raspicat, ceva de genul: “E FOAR-TE FRU-MOS A-FA-RA AZI.” Cumva, metoda asta i s-a parut buna de aplicat cand cineva nu vorbeste limba, dar incearca sa o invete.

– altii, care nu se simteau in largul lor ca sa vorbeasca engleza (ceea ce vorbeam eu pe atunci), ceea ce este de inteles, mi-au spus ca vorbesc cu mine in olandeza ca sa pot invata limba. Sigur, poate fi o metoda cand esti fortat sa vorbesti o limba straina, dar uneori m-am simtit izolata si exclusa din conversatii pe care nu le puteam intelege.

– acum, dupa vreo 6 ani de cand vorbesc zilnic olandez, am fost surprinsa de catre o persoana olandeza care nu vorbise cu mine inainte, doar stia ca nu sunt olandeza. A vorbit cu mine olandeza de parca EL ar fi fost un strain care nu vorbeste limba bine. Eu i-am raspuns in olandeza, sigur, nu sun ca o olandeza, se aude clar ca sunt straina, dar totusi, vorbesc corect, poate fac niste mici greseli, dar nimic prea grav. Ei bine, limba olandeza pe care a folosit-o cu mine suna ceva de genul: “Tu uiti si tu vezi copac.”

– probabil acelasi accent ii face pe multi dintre clientii care ma suna la birou (este un birou in Olanda, numarul de telefon este olandez) sa inceapa sa imi vorbeasca in engleza. Ceea ce jur ca nu faceau atunci cand incepusem sa lucrez aici! 🙂 Chiar si unii clienti cu care vorbesc la telefon mai des, carora le-am scris e-mail-uri in olandeza. Unii se complica foarte mult, pentru ca dintr-un anumit motiv nu incearca mai intai sa vorbeasca olandeza sau macar sa ma intrebe daca eu vorbesc olandeza, ci incep direct in engleza si multi se chinuie sa isi gaseasca cuvintele.

Ei bine, asta a fost tot, mult succes daca invatati olandeza!

 

Tags: , , , , ,

Viata de birou olandeza (4)

Dupa un concediu mai mult decat meritat, zau asa, m-am intors saptamana asta la birou. Afara e vara, soare, cald, cum nu am mai avut parte din 2006 incoace, adica fix de la primul meu contact cu verile olandeze. Ce miselie a sortii, sa ma pacaleasca in felul asta, incat primii ani in Olanda nu am putut sa inteleg ce se intampla cu verile olandeze… dar de fapt ele erau normale, cele calduroase sunt exceptiile. Dar divaghez. Deci afara e cald si bine, la birou, din incapatanarea sefului, nu avem aer conditionat. Pentru ca in biroul nostru domneste, ce-i drept, un climat mai de beci, dar totusi, cand vine canicula, se incalzeste chiar si aici. Asa ca, pentru ca sa evitam asta, stam cu geamurile inchise, cu lamelele inchise si ele, iar pe dinafara avem si niste plase impotriva soarelui, si ele inchise. Asa ca de la 8 dimineata pana la 5 dupa masa nu vad soarele sau lumea exterioara. Da, as putea iesi in pauza de pranz, dar cum la cantina nu merg, nu am nici un tel, biroul e situat pe un teren industrial, deci numai cladiri de birouri urate si fabrici in jur, nu ma imbie sa imi pierd vremea printre ele. O colega este atat de incantata de temperatura interioara pe care o pastram suportabila in felul asta, incat dimineata ne anunta ca are piele de gaina si ca ce bine ca are un pulovaras la ea, sa se poata incalzi. Nu e deloc atat  de racoare, jur.

Saptamana asta am avut parte de doua evenimente. Marti s-a gasit ceva suspect intr-o livrare dintr-o tara exotica, s-au anuntat autoritatile si a doua zi s-au confirmat banuielile: cineva a uitat sa isi recupereze la un moment dat 21 kg de cocaina, care a fost acum confiscata si distrusa, iar firma noastra nu este considerata implicata. Insa clientii nostri care citesc aceste stiri tot sunt nemultumiti si le se par stiri proaste. Probabil pentru ca nu am impartit prada cu ei. Aceeasi colega cu pielea de gaina ne-a intrebat noi ce am fi facut daca am fi gasit drogurile, ea cica s-ar fi gandit serios sa le vanda. O femeie care altfel e desteapta si realista, cred ca i-a afectat caldura judecata in acest caz.

Miercuri dupa-masa (cand majoritatea angajatilor part-time sunt liberi, deci un moment foarte prost ales) a avut loc discursul directorului firmei, care are loc in fiecare an pe la jumatatea anului. Mai tine inca un discurs inainte de Craciun. Cum colega mea e in concediu, am hotarat sa nu merg, ca sa imi vad de treaba. De obicei, colegii mei nu merg. Ba chiar uitasem ca are loc in ziua respectiva. La un moment dat, seful se ridica, ia un caiet si se indreapta spre usa, spunand ca merge la discurs. Se opreste in fata biroului meu si ma intreaba daca eu nu merg. Ii spun ca nu am timp, deci nu. Il intreaba pe celalalt coleg cu care eram in birou daca nici el nu merge, nu, nu merge. La care seful spune: bine, atunci imi fac eu timp sa merg! El care deja era pe drum, practic, si care merge intotdeauna.  Cred ca il si intereseaza, dar cred ca se si teme ca ar putea vedea directorul ca nu avem niciun reprezentant prezent din partea departamentului nostru. Cand s-a intors, a adus o cutie, cica vine cu cadouri. Si chiar asa a fost, am primit cate o inghetata (precum am mai scris, directiunea ne ofera cand si cand ba o inghetata, ba ceva tort) dar si un aparat de care chiar sunt incantata, nu stiam ca exista dar mi se pare foarte util: un incarcator universal care functioneaza pe energie solara. Cu mai multe posibilitati de conectare, pentru telefoane mobile, laptop, etc. De acum pot sa imi incarc telefonul oriunde, fara sa am nevoie de o priza. Tare, nu?

P1180482

Cu toate astea, nici eu, nici colegul meu nu l-am intrebat pe sef despre ce a vorbit directorul, pe mine prea m-a enervat cu replica lui, despre cum se sacrifica el sa mearga pentru ca noi nu vrem. Banuiesc ca discursul a fost pozitiv, avand in vedere ca am avut un record in productie in primavara si avand in vedere cadourile 🙂

 
4 Comments

Posted by on 25 July 2013 in De la birou, Vremea

 

Tags: , , , , ,

Viata de birou olandeza (3)

La toaleta, pragmatismul olandez se reflecta in prezenta unui singur robinet, cu apa rece. Ce sa faci cu apa calda? Mai bine iti ingheata mainile cateva secunde. Bine, am si despre asta teoria mea, cum ca pentru olandezi spalatul pe maini dupa mersul la toaleta este foaaarte facultativ. Asa ca nu m-ar mira daca, de exemplu din cauza crizei economice, s-ar taia apa la aceste chiuvete. Cred ca ar dura o vreme pana s-ar sesiza cineva. Cum altfel se explica faptul ca gasesc de multe ori usa de la toaleta deschisa larg, in spatele ei aflandu-se chiuveta? Asta inseamna ca cineva a iesit de la toaleta, a deschis usa larg, si a iesit, fara pauza la chiuveta, pentru care ar fi trebuit sa inchida prima usa. In graba cu care parasesc toaleta colegii nu isi amintesc sa stinga lumina, asta ca sa ma exprim in mod diplomat, adevarul e ca nu se sinchisesc de acest aspect, ca e absurd ca lumina sa ramana aprinsa.

In privinta toaletelor de care avem parte am mari nemultumiri. In cadrul acestei firme am lucrat primii ani intr-o fosta casa particulara in care aveam doua toalete, una pentru femei, una pentru barbati, despartite de un perete, dar lipite, astfel incat mi se parea teribil de inhibant cand se afla cineva in acelasi timp cu mine in toaleta alaturata, pentru ca se auzea tot.

Daca aveam aceasta mica problema in prima cladire, intre timp ne-am mutat cu biroul in alta, in care situatia s-a inrautatit. La initial 3 departamente, intre timp 2, avem doar 2 toalete. Cum angajatele feminine sunt in minoritate, seful masculin al unuia dintre departamente a declarat ca nu se pot imparti toaletele pe sexe, pentru ca barbatii vor sta mereu la coada. Asa ca avem parte de toalete unisex. Ceea ce este o oroare totala. Capacul de la WC vesnic ridicat nu e nimic pe langa stropii de urina pe gresie care chiar nu cred ca provin de la femei. Cu scarba mare merg la toaleta si incerc sa nu merg decat cand chiar nu am de ales. Si pe langa toate astea, numai usa care da direct spre toaleta se poate incuia, cea care da spre chiuveta aferenta nu se incuie, astfel poate intra cineva la chiuveta in timp ce te afli la toaleta… O lipsa de intimitate care ma oripileaza. In plus, toaleta se afla imediat dupa usa de la intrarea in cladire, langa scarile care duc la etaj, astfel incat toata lumea trece pe langa toaleta, ceea ce ma face sa ma simt extrem de expusa, parca as fi pe camp.

Toaleta nu are geam si nici ventilatie, deci o fericire maxima daca ajung pe acolo dupa un coleg care si-a luat “treaba” prea in serios…

La toate astea se adauga si felul in care face femeia de serviciu curat, si anume da cu mopul pe gresie atat de ud, de balteste si dureaza ore pana se usuca, deci nici in igiena acestui procedeu nu am incredere.

De murdarie se mai plang si alte colege, de restul aspectelor nu, deci poate sunt eu o fiinta mai sensibila in privinta asta, eu stiu?

VA URMA

 
4 Comments

Posted by on 27 June 2013 in De la birou, Fenomene olandeze

 

Tags: , , , , ,

Viata de birou olandeza (1)

Aici in Olanda lucrez intr-un birou impreuna cu alti 5 colegi, toti olandezi.
Olandezii, precum am mai afirmat, sunt in general oameni pragmatici, directi, care nu se obosesc sa foloseasca prea multe inflorituri.
Daca e sa compar viata de birou de aici cu cea pe care am cunoscut-o in Romania, nu pot sa nu observ mai multe deosebiri.

Sa incep cu un fleac, dar totusi remarcabil: cand unul dintre noi stranuta nu se reactioneaza in niciun fel. In afara biroului si a colegilor mei se ureaza, la fel ca si in Romania, “sanatate”.

Cu ocazia zilelor de nastere, nu ne facem cadouri, pentru ca e prea multa bataie de cap. Nu este insa ceva general olandez, din surse sigure stiu ca in alt departament din firma se fac cadouri, dar intr-un fel foarte pragmatic si el: de-a lungul anului se strange lunar o anumita suma din care se cumpara cadourile, de obicei bonuri valorice cu care sarbatoritii pot sa isi cumpere ceva pe placul lor, deci efortul de a nascoci un cadou e minim.
De o zi de nastere se face cinste colegilor directi, dar de multe ori si colegilor din alte departamente aflate in aceeasi cladire (firma noastra e insirata in mai multe cladiri). Cand ma gandesc ce cinste sa facea in Bucuresti la birou, cand cumparam din Carrefour mai multe feluri de mancare calda, gustari reci, bauturi, tort… ma pufneste rasul. Alti colegi in Romania aduceau mancare de acasa, prajituri, chiftelute, saratele… 

Aici in mod clasic se face cinste cu ceva de la patiserie: worstenbroodje (carnat in paine) si appelflap (triunghi cu mere) sunt cele mai obisnuite tratatii. Si nu se face risipa, nu se ingrasa colegii, ci se numara cati colegi sunt in ziua respectiva la serviciu, se intreaba ce prefera, carnat sau mar si se face comanda la patiserie. Nu exista platouri, nu te poti servi de mai multe ori, primesti ce ai comandat si gata.

P1100744

P1100743
In departamentul nostru suntem mai cu fitze si avem un tort care a devenit traditie cu ocazia zilelor de nastere, tortul Dyonaise, extraordinar de bun, cu frisca, bezea, zahar caramelizat, alune prajite… Rar se intampla sa ne abatem de la el si sa comandam si noi produsele consacrate de la patiserie. Sper sa nu pieriti de pofta la vederea lui:

poza tort

Pentru mai multe informatii, dati click aici:

http://www.patisseriespeekenbrink.nl/index.asp?Type=31&CatID=246&SubID=273&XPageID=171&ADID=4&WSCAT_ID=20&WSTYPE=prodtype.asp&WSPID=0

Daca va aflati in Olanda, il puteti comanda sau cumpara direct de la sursa.

VA URMA

 
15 Comments

Posted by on 25 June 2013 in De la birou, Fenomene olandeze, Gastronomice

 

Tags: , , , , , , , , ,

Viata de birou olandeza (2)

In Olanda apa de la robinet este considerata potabila, asa ca nu ni se ofera apa imbuteliata. Gratis din partea firmei ni se ofera cafea (de obicei din automate) – bautura principala a olandezilor, ceai, “supe” praf, care trebuie dizolvate in apa fiarta. In Romania aveam gratis cafea si apa. In firma mama din Germania stiu ca se ofera numai apa imbuteliata, cafeaua nu este pusa la dispozitie angajatilor. Deci in Olanda nu stam rau deloc.

Avem o cantina, la care refuz sa merg. Asta din cauza pranzurilor olandeze care constau in maxim o supa calda si ceva prajeli, in rest la pranz se mananca sandvisuri. Multi olandezi beau un pahar de lapte sau lapte batut la pranz. Mesele calde sunt menite a fi consumate impreuna cu familia in jurul orei 18.00, nu in timpul serviciului.
De vreun an avem si un “salad bar” in cantina, diferite tipuri de salate si dressing-uri.
Pentru asa o oferta nu am motivatia necesara ca sa parcurg drumul pana la cantina, sandvisuri si salata pot sa imi iau cu mine de acasa.
Cantina ofera fiecarui angajat un fruct gratuit pe zi. Nu stiu daca din dorinta de a stimula consumul de produse sanatoase sau pentru ca suntem o firma care prelucreaza fructe. Oricum, draguta initiativa. Cu toate astea, imi iau fructe de acasa.

Cel putin o data pe an, firma ne face cinste cu o prajitura sau inghetata, cand am obtinut rezultate foarte bune. Saptamana trecuta am primit inghetata, iar acum vreo trei saptamani tort, pentru ca am depasit recordul cantitativ in productie in luna mai.

Interesant este si felul in care se gospodareste o cladire de birouri in privinta bucatariei. In prima cladire in care am lucrat in cadrul acestei firme eram numai 6 persoane, aveam o bucatarie mica, cu un frigider intotdeauna plin de mostre, asa ca mancarea de acasa cu greu mai incapea in el, si mobila de bucatarie. Aveam cani mari pentru cafea, eu mi-am cumparat special o cana la inceput. Parerea mea a fost: asta e cana mea. Ei bine, asta era numai parerea mea, cana mea era mereu pe alt birou asa ca nu prea reuseam sa o folosesc. Avand vase, cineva trebuia sa le spele. Inainte de criza economica femeia de serviciu spala si vasele. Cand criza s-a adancit, femeia de serviciu nu a mai fost platita pentru acest serviciu, asa ca sarcina ne-a revenit noua. Cu rezultatul rapid: munti de vase nespalate de care nu se atingea nimeni. Aceasta tema a devenit una des pomenita de catre seful nostru, care ne explica cum ca fiecare trebuie sa isi spele vasele de care se foloseste si sa nu le lase pana a doua zi nespalate. Zis si nefacut, bineinteles. Asa ca seful iar ne amintea, noi tot nu ne mobilizam, a ajuns chiar si subiect de discutie in timpul sedintelor lunare ale departamentului, dar tot degeaba. Asa ca dupa o vreme am luat intr-o asemenea sedinta decizia de comun acord ca prin rotatie, cate o persoana sa spele toate vasele timp de o saptamana. Colega mea a facut un tabel in Excel cu numele si saptamanile si l-a lipit de usa de la bucatarie. Ai fi zis ca este o metoda infailibila. Cand pe la mijlocul saptamanii observa ca nu s-a spalat niciun vas, seful ne intreba cine e de serviciu si bineinteles ca persoana care era la rand nici nu stia asta. Tabelul era ignorat cu seninatate, la fel ca si vasele murdare. Situatia parea fara iesire.

Pana la urma ne-am mutat in alta cladire, unde nu mai eram singuri, ci cu alte doua departamente, in total vreo 20 de persoane. Si aici vasele murdare se inmulteau, pana cand cate o colega mai draguta se apuca sa le spele scrasnind din dinti. Asa ca seful nostru, care avea experienta esecului din cealalta cladire, a propus sa cumparam o masina de spalat vase. Propunere primita cu multa mirare de catre sefii departamentelor celorlalte. Pana la urma insa s-a acceptat si s-a cumparat. Si acum ai zice: o solutie perfecta. Dar masina de spalat nu este un robot independent. Colegii duceau vasele murdare la bucatarie, dar le abandonau fie in chiuveta, fie pe blatul de bucatarie. O colega s-a enervat si a lipit o foaie de hartie pe faianta, cerand colegilor sa isi puna vasele murdare direct in masina de spalat si nu in alta parte, incurajare insotita de multe semne de exclamatie care ii tradau frustrarea. Rezultatul iar s-a lasat asteptat. Mai ales colega mea directa care chiar si cand lucreaza numai 3 ore pe zi foloseste minim 2 pahare si 2 cani, niciodata nu le lasa in alta parte decat pe blat. Dupa cateva luni am gasit dimineata canile si paharele colegei mele in felul urmator:
P1140341
Colega a venit, le-a vazut, a spus ca e convinsa ca e o actiune la adresa ei, si-a strans atunci vasele si le-a bagat in masina de spalat vase, dar de ziua urmatoare si-a continuat vechiul obicei.

Cand vasele se afla in sfarsit in masina, mai trebuie cineva sa o si porneasca, ceea ce rar se intampla, odata s-a format chiar mucegai pe farfurii in masina.
Daca totusi se porneste masina, nu are nimeni (in afara de mine hehe) spiritul de observatie pentru a vedea ca pentru cani si pahare exista un program special, scurt, de vreo jumatate de ora, pentru ca nu e necesar sa mearga masina doua ore si jumatate pentru 10 pahare si 5 lingurite. Asa ca am urmat si eu exemplul colegei olandeze, am scris pe o hartiuta pe care am lipit-o pe masina de spalat ca programul respectiv e scurt, dar nu cred ca am avut succes cu actiunea mea, la fel ca si colega cu hartia ei, de altfel.

VA URMA

 
10 Comments

Posted by on 25 June 2013 in De la birou, Fenomene olandeze, Gastronomice

 

Tags: , , , , , ,