RSS

Tag Archives: juichpak

Microbisti olandezi: ori la bal, ori la spital

Dragi cititori, traim clipe pline de suspans in Olanda pana la ora 22.00 (locala) la care incepe semifinala campionatului de fotbal din Brazilia. Si mai ales pana la finalul meciului, desigur.

Echipa nationala a Olandei va juca impotriva celei din Argentina, iar dupa victoria nimicitoare a Germaniei de ieri, cred ca olandezii nu stiu la ce sa se astepte. O intrebare care a preocupat destula lume a fost: oare cu cine va tine regina Maxima, avand in vedere ca e regina Olandei, dar e argentinianca la origine. Ei bine, azi supusii Maximei au rasuflat usurati cand au aflat ca raspunsul ei a fost fara pic de ezitare: Olanda. Daca regina nu ar sti sa fie diplomata, atunci cine, ma gandesc.

Iar pe fundalul rezultatelor bune de pana acum ale Olandei in Brazilia, ieri mi-a atras atentia o stire amuzanta:

intr-un spital din Olanda, in ultimele 2 saptamani s-au inregistrat 4 cazuri de leziuni ale tendonului lui Ahile in urma jubilarii in fata televizorului.

Cand respectivii fani au sarit prea brusc in sus de fericire in urma unui gol sau a apararii unui gol al adversarilor, victimele au simtit ca unul dintre picioare nu a sarit la fel de hotarat ca restul corpului. Ajunsi la urgente la spital, personalul de acolo s-a amuzat teribil auzind circumstantele care au dus la operarea persoanelor in cauza.

Un doctor intervievat a amintit si de “juichpak”, un fenomen aparut cu ocazia acestui campionat. Supermarketul Jumbo si-a rasplatit in perioada campionatului cumparatorii cu “costume de jubilat”, despre care parerile au fost foarte impartite, vedeti in reclama de mai jos ca sa intelegeti de ce. Cert e ca intre timp costumele s-au epuizat si ca se vand la preturi mari pe internet.

Advertisements
 

Tags: , , , , , , , ,