RSS

Tag Archives: revelion

La multi ani – pe stil olandez

Ah, inceputul de an in Olanda are tipicurile lui, ca in orice alta tara, ma gandesc.P1050828p

Ba anul asta am avut ca bonus o traditie in plus, pentru ca a nins (ceea ce nu se intampla in fiecare iarna). Din pacate nu chiar de Craciun, ci imediat dupa. Olandezii, precum si alte popoare, ar fi in favoarea unui Craciun alb. Si sigur zapada a fost frumoasa si a cazut la fix, in timpul vacantei scolare, cand multa lume a fost libera si nu a fost deranjata de zapada in trafic, dar deja din prima zi olandezii au inceput sa se planga si sa o insulte, cum incepe sa ninga, cum incep olandezii sa declare ca pentru ei nu e necesara zapada si ca ar face bine sa dispara rapid. Foarte deosebit, mai ales pentru ca multi olandezi merg anual la schi in alte tari si platesc bani grei pentru cate o saptamana de… zapada!

P1050793p

Dar nu despre asta am vrut sa va scriu. Ci de exemplu despre revelion si cum, in timp ce prieteni romani imi trimiteau poze cu mese pline de platouri cu salate, oua umplute sau bucate rafinate, de restaurant, noi ne aflam in fata unei masute cu “gustari” precum chipsuri. Tura urmata de niste salatele pe baza de maioneza cumparate de la supermarket. Totul incununat, evident, de gogosile imbibate in ulei, traditionalele oliebollen, cu care trebuie neaparat intampinat un an nou. Si uite asa nu e deloc greu sa intri in noul an cu stomacul gol, ceea ce sper sa fie intr-un ceas bun si sa duca la o silueta de invidiat pe parcursul anului 🙂

P1050834p

Om de zapada gospodar si sportiv

Anul nou inseamna insa si felicitarea persoanelor cu care te intalnesti in primele zile din ianuarie. Echivalentul urarii “la multi ani” este “gelukkig nieuwjaar” (adica: an nou fericit) sau “beste wensen” (insemnand: cele mai bune urari). Pana aici, nimic deosebit. Dar olandezii au dileme. Dileme care se adancesc de la an la an. Astfel, in anii trecuti, tot mai multi olandezi au inceput sa se intrebe de cate ori sa se pupe cu persoanele carora le ureaza la multi ani. Pentru ca, precum sigur stiti, in general, olandezii se pupa de trei ori. Se pare ca nu se stie cum s-a ajuns de-a lungul timpului de la unul, la doi si apoi la trei pupici, Dar am impresia ca tot mai multi olandezi au dezvoltat o aversiune fata de obligatia felicitatului de anul nou, asa ca au inceput sa se intrebe daca nu ar putea macar sa reduca numarul de pupaturi. Asta era insa in anii trecuti, dupa cum ne-au informat azi buletinele de stiri. Caci acum, tendinta este chiar mai extrema: olandezii se intreaba cum sa faca sa scape de pupaturile care acompaniaza urarea, Un expert intr-ale relatiilor sociale explica cum unii olandezi mananca peste sau se prefac raciti pentru a evita pupatul.

P1050833.

Salciile olandeze cum a pictat si van Gogh

O alta traditie, care insa nu pare inca pe cale de disparitie, precum pupatul mai sus mentionat, este cea a intrebarii: “Mai am voie?”, in original “Mag het nog?“. Continuarea intrebarii ar fi: “sa va urez la multi ani?”. Dupa primele zile din ianuarie, olandezii incep sa aiba indoieli. Si nu degeaba, ci sigur bazate pe experiente anterioare negative. Nu va inchipuiti ca de exemplu pe 7 ianuarie puteti ura oricui la multi ani fara ca urarea bine intentionata sa va fie parata de un olandez iritat care va va spune ceva de genul: “mda, nu stiu, inca se mai ureaza?”. Credeti-ma pe cuvant, olandezii sunt mai degraba deranjati de o urare intarziata decat jigniti de lipsa ei. Asa ca nu va lasati dusi de val, tineti-va entuziasmul in frau si urati-le eventual doar in gand ce doriti 🙂

P1050816p

Ce frumoasa trebuie sa fie zapada vazuta din balon!

Eu sper ca inca mai am voie, fiind totusi abia 2 ianuarie, iar voi fiind romani (majoritatea) sa va urez La multi ani, sa va mearga bine in 2015 si sa fiti zen, ceea ce imi doresc si mie, mai ales. Si daca vreti sa imi povestiti despre traditiile de la voi legate de revelion si anul nou, primesc cu placere!

P1050837

Advertisements
 
 

Tags: , , , , , ,

Bune intentii pentru noul an olandez

In adolescenta, cadeam uneori prada unui entuziasm de nestapanit. De obicei mi se intampla stand lungita in pat, nereusind sa adorm dintr-o anumita cauza. Atunci gandurile imi zburau aiurea si cateodata ma gaseam inspirata, facand planuri care ma incantau atat de mult incat somnul pe care initial il asteptam sa vina, era impins si mai departe, fiind inlocuit de euforia planurilor, de imaginatia care mi le arata deja duse la indeplinire. Cred ca de fiecare data, nascocirea planurilor s-a dovedit sursa de mai mare entuziasm decat punerea lor in aplicare in cele din urma.

Noaptea trecuta mi-a amintit de noptile astea de demult. Initial nu m-a luat somnul din cauza unei raceli mai deranjante. Am observat la un moment dat ca nu pot dormi si nu stiu in ce fel gandurile mi-au zburat spre blog, mi-a venit ideea ca as putea sa scriu despre planurile olandezilor la inceput de an, am notat ideea in telefon,  ca sa nu o uit pana dimineata, si apoi am sarit la umatoarea idee: sa fac si eu planuri pentru mine pentru noul an, am inceput sa imi imaginez un plan scris, ba chiar cu ceva scheme grafice, ideile curgeau ca apa la robinet.

Intr-un final am adormit iar cand m-am trezit de dimineata eram plina de elanul insuflat de planurile facute pe timp de noapte. Le-am pus in aplicare, abia am asteptat, am schitat un plan pe niste foi de hartie, cu culori chiar, apoi l-am transcris intr-un caiet frumos pe care am de gand sa il folosesc de-a lungul anului ca sa imi monitorizez progresele.

Nu am sa intru in detalli, doar va dau tema planurilor mele: Gestionarea timpului liber in 2014. De mai multi ani imi doresc sa fac multe lucruri mai mult sau mai putin marunte si sunt mereu frustrata pentru ca nu reusesc sa fac tot ce as vrea. Sa vedem la sfarsitul anului daca am reusit sa gasesc o formula buna.

Dar ideea de la care am pornit pentru postarea aceasta era sa va scriu despre anul nou la olandezi. Asa cum am mai scris, olandezii isi ureaza incepand din 1 ianuarie fie “Beste wensen!” (cele mai bune urari), fie “Gelukkig Nieuwjaar!” (un an nou fericit). Sunt foarte stricti in privinta duratei acestor urari, nu poti sa mai urezi asa ceva sa zicem pe 15 ianuarie. Iar daca o faci, totusi, esti pus la punct mai in gluma, mai in serios.

In afara de aceste urari, destul de seci, parerea mea, vei intalni ca un refren doua cuvinte: “goede voornemens”, adica intentii bune. Majoritatea olandezilor nu se poate abtine sa intrebe, desi de multe ori cu o mina jenata, care tradeaza ca ar prefera sa nu intrebe ceva atat de rasuflat, daca ai bune intentii pentru nou an. De exemplu daca vrei sa slabesti, sa te lasi de fumat, sa inveti ceva nou, sa faci mai mult sport, de genul asta. Pana acum nu am avut obiceiul de a face planuri la inceput de an, asa ca nu am raspuns niciodata altceva decat ca nu am bune intentii. La fel de altfel majoritatea persoanelor intrebate, de cate ori am fost martora acestor intrebari, nimeni nu isi declara nicio intentie deosebita.  Si totusi traditia acestei intrebari se mentine, dar preconizez ca nu pentru multa vreme. Pentru ca in fiecare an sunt discutii cum ca persoanele care totusi vor sa faca o schimbare incepand de la 1 ianuarie, de obicei nu reusesc sa o puna in aplicare prea mult timp, euforia planurilor se stinge usor si bunele intentii se uita.

Cum de la 1 ianuarie romanii si bulgarii pot lucra fara permis de munca in Olanda, sper foarte mult ca printre bunele intentii ale persoanelor care vor veni in Olanda se va afla si intentia de a nu deveni subiect de stiri negative, ar fi tot ce mi-as dori pe tema asta: sa nu mai aud nicio stire despre romani care fura in Olanda. 

 

Tags: , , , , , , ,

Gogosile olandeze de revelion

Revelionul a trecut, impreuna cu un fenomen tipic olandez.

In Olanda, de revelion se mananca gogosile olandeze numite oliebollen, adica bile de/cu ulei.

Aceste oliebollen se mananca si cu alte ocazii, de ex. cand sunt balciuri sau alte activitati stradale, intotdeauna se gaseste si o ghereta ambulanta cu oliebollen.

P1130962

Poate va intrebati ce sunt oliebollen mai exact, am sa citez o scriitoare olandeza, Hanna Bervoets, care a scris pe twitter:
“Da, le numim bile de ulei. Sunt un fel de donuts (gogosi americane), numai ca fara gaura in mijloc, mai grase si fara gust. Vrei una?”

P1140117

Adevarul e ca sunt grase, asa imbibate in ulei, dar nu sunt chiar total lipsite de gust, mai ales cele cu stafide sau cubulete de mar. Iar cele simple sunt salvate de zaharul pudra presarat pe ele. Forma lor este nedefinita, spre deosebire de alte gogosi pe care le cunosc eu, asta se datoreaza faptului ca aluatul este dozat cu ajutorul unui fel de polonic.

In fiecare an se desemneaza prajitorul celor mai bune oliebollen, care, dupa ce obtine titlul, se poate astepta la cozi enorme mai ales in ultima zi a anului. Asa s-a intamplat si acum in localitatea Maarssen, unde doritorii s-au postat deja de la ora 5 in fata magazinului care a inceput sa vanda oliebollen de la ora 6. Coada a fost de sute de metri, iar brutarul s-a pregatit sa lucreze din greu.

Alti olandezi fac oliebollen acasa, dar nu ma pot pronunta daca sunt mai bune decat cele premiate. Noi am primit de la prieteni si au fost chiar bune, crocante.

Voi aveti o mancare tipica de revelion?

 
 

Tags: , , , , ,

Focurile de artificii de revelion in Olanda

E lucru clar, in fiecare dimineata de 31 decembrie, in Olanda pare sa inceapa razboiul. Intre orele 10.00 si 02.00 in ultima zi a anului este permisa folosirea focurilor de artificii in Olanda. Si, cum iubitori sunt multi, bubuielile nu se lasa asteptate. Parem a fi bombardati, e ziua in care nu imi place sa ies din casa, pentru ca peste tot stau mai ales baieti cu pocnitori, dar chiar si cu focuri de artificii care sunt irosite in timpul zilei, cand nu se vede mare lucru din ele, iar mie chiar mi se pare o atmosfera dusmanoasa 🙂

La fiecare sfarsit de an, focurile de artificii sunt subiect de discutie in Olanda. Artificiile de revelion sunt o traditie la care multi olandezi tin. Pentru ca legile in aceasta privinta sunt foarte stricte (artificiile se pot vinde numai in ultimele 3 zile ale anului, se pot folosi numai intre orele amintite mai sus, cantitatile care pot fi cumparate de catre o persoana sunt limitate), exista intotdeauna probleme, pentru ca oamenii vor sa cumpere din timp artificiile sau vor artificii mai spectaculoase, care nu se vand in Olanda, dar se gasesc peste granita in Belgia, unde, pe deasupra, se pot si cumpara tot anul, si se pare ca sunt si mai ieftine, asa ca multi olandezi sunt tentati sa cumpere artificii din vecini. O alta problema este formata de olandezii nerabdatori care nu respecta perioada in care artificiile sunt permise, astfel ca in jurul Craciunului se incepe deja cu aprinderea artificiilor, ceea ce nemultumeste multa lume. Special pentru aceasta categorie de olandezi s-a creat anul acesta un site pe care se pot depune plangeri legate de artificii. Site-ul a avut asa un succes incat a fost blocat de mai multe ori din cauza numarului ridicat de vizitatori. Se pare ca s-au inregistrat peste 1.000 de plangeri pe ora, pana acum peste 50.000, iar la final, dupa 1 ianuarie, plangerile se vor strange si vor forma un argument pentru partidul de stanga care doreste sa se interzica folosirea artificiilor de catre persoane particulare. S-a efectuat un sondaj si rezultatul a fost ca mai bine de jumatate dintre olandezi ar fi de acord cu interzicerea in totalitate a folosirii focurilor de artificii de catre populatie.

P1140121

Ca sa intelegeti cat de seriosi sunt olandezii in privinta artificiilor, anul trecut au cheltuit in jur de 70 de milioane pe ele (Olanda are cam 16 milioane de locuitori). Anul acesta se pare ca numarul cumparatorilor a scazut, dar suma medie cheltuita a crescut cu 2 euro, de la 45 la 47.

Alte probleme legate de artificii sunt faptul ca sunt sau pot fi periculoase, atat pentru oameni, pentru ca pot sa explodeze intr-un moment neasteptat sau pot sa se rastoarne, cat si pentru geamuri, vitrine, statiile de autobuz din sticla, cutiile postale care din aceasta cauza sunt protejate si micsorate, astfel incat numai plicurile de dimensiuni normale pot fi introduse. Pe deasupra, artificiile polueaza aerul, putand fi o problema pentru persoanele care sufera de astm sau alte afectiuni, carora li se recomanda ramanerea in interior pe 1 ianuarie.

Nu stiu cum o fi pe unde va aflati voi, sper sa fie mai putine bubuituri si mai multe focuri de artificii frumoase, organizate, pe la miezul noptii.

La multi ani!

_DSC1539

Ultima fotografie © Jack Vehoeven, sunt artificii din spatele casei noastre, ca si in cealalta fotografie.

 
4 Comments

Posted by on 31 December 2012 in Actualitati, Fenomene olandeze, Traditii, sarbatori

 

Tags: , , , ,

Revelionul olandez 2011/2012

Noutăți de ultimă oră: criza economică lovește din nou! De data asta se anunță mai puține (focuri de) artificii de revelion (deși nu cu mult față de anul trecut).

Mai bine de 81 la sută dintre olandezi nu vor aprinde artificii, iar cei ce o vor face, au cheltuit mai puțini bani decât în anii precedenți.

Ca să vă faceți o idee despre cât de pasionați sunt olandezii în acest domeniu, anul trecut consumatorii de rând au cheltuit 65 de MILIOANE de euro pe artificii. 3 la sută dintre pasionați au cheltuit peste 100 de euro în acest scop.

 
Leave a comment

Posted by on 30 December 2011 in Actualitati, Fapt divers, Fenomene olandeze

 

Tags: , , , ,

Luna decembrie in Olanda

Luna decembrie este o lună plină de tradiții, unele vechi combinate cu altele noi.

Se începe cu Sinterklaas pe 5 decembrie (revin cu infomații, nu am uitat că am promis) care este cea mai importantă zi din întreaga lună pentru copii, apoi imediat după plecarea moșului începe o altă tradiție și anume difuzarea cântecelor de Crăciun gen Last Christmas (Wham) sau All I want for Christmas (Mariah Carey). Cu mult înainte de Crăciun olandezii sunt iritați la maxim de aceste cântece repetate la radio. Postul  Sky Radio are tradiția lui, în ultimii 15 ani a introdus acest obicei, care atinge punctul culminant chiar în zilele de Crăciun, când nu mai difuzează nimic altceva decât cântece care au legătură cu Crăciunul.

Tot imediat după plecarea lui Sinterklaas se intră în febra împodobirii bradului de Crăciun. Centrele comerciale pun deja cu mult înainte în vânzare toate produsele necesare Crăciunului, pe 6 decembrie apar primii brazi în casele olandezilor, care sunt tolerați în general până după revelion. Când am povestit că noi făceam bradul pe 24 decembrie, nu am avut parte de înțelegerea nimănui, este târziu, mult prea târziu în opinia lor.

O altă tradiție recentă legată de spiritul Crăciunului este inițiativa unui post de radio, 3 FM, care împreună cu Crucea Roșie organizează în fiecare an (din 2004 încoace) în săptămâna dinainte de Crăciun un eveniment îmbrățișat de mulți olandezi. Se numește Serious Request sau Glazen Huis (Casa de Sticlă) și constă în faptul că se amplasează în piața din centrul unui oraș (aproape în fiecare an alt oraș) o casă de sticlă în care sunt încuiați 3 prezentatori de radio timp de o săptămână, timp în care consumă numai sucuri și difuzează muzică (dedicații) pentru care ascultătorii sau persoanele aflate în piață donează o anumită sumă de bani pentru un anumit scop (în fiecare an se alege o calamitate tăcută, adică o problemă de care altfel nu se aude nimic la știri, dar care determină viețile multor persoane). Anul acesta s-au strâns bani pentru mamele care au fost influențate de un anumit război și care și-au pierdut casa sau care au nevoie de mâncare sau îngrijire medicală. Anul acesta, în ciuda crizei economice, s-au strâns 1,5 milioane euro mai mult decât anul trecut, respectiv: 8.621.004 euro! Este o săptămână deosebită pentru persoanele care urmăresc emisiunea, difuzată în parte și live la televizor, pentru că cei 3 dj își dau toată silința să creeze atmosferă, cu ajutorul cântăreților și formațiilor care îi vizitează, să atragă ascultători și donații.

Pentru angajați, luna decembrie înseamnă în general un discurs din partea directorului în care se anunță rezultatele firmei din ultimul an și planurile pentru anii următori, urmat de ciocnirea unui pahar de vin sau bere cu colegii și primirea pachetului de Crăciun. Tradiția acestuia datează de la începutul secolului 19, când în lunile de iarnă procurarea hranei nu era tocmai ușoară. Pe atunci țăranii ofereau persoanelor care le urau sărbatori fericite ceva de mâncare sau de băut, iar personalul care putea să plece de la fermă și să sărbătorească împreună cu propria familie primea de la fermieri un pachet cu bunătăți. Obiceiul a fost preluat și în alte cercuri până s-a ajuns la tradiția actuală. Pachetele de Crăciun constau în mare parte din mâncare și băutură și de obicei câte un mic cadou – de ex. anul acesta un suport de lumânări și un bon de reducere pentru un concediu. În ultimii ani au apărut variații – pachete tematice, de ex. numai produse din Italia, sau chiar posibilitatea de a alege pe internet un anumit cadou.

Zilele dinaintea Crăciunului sunt și aici predominate de cumpărarea de mâncare, se organizează cine, prânzuri, brunch-uri cu familia sau prietenii care cer rezerve serioase de mâncare.

După ce populația s-a îmbuibat cu mâncare și a despachetat cadourile de sub brad, iar dj-ii au părăsit casa de sticlă și au mâncat ceva pentru prima dată după o saptămână de abstinență, apare regina la televizor cu discursul anual de Crăciun. Care întotdeauna este moralizator, ne atrage atenția la anumite aspecte imporante care amenință să devină o problemă dacă nu ascultăm sfaturile ei. Discursul este întotdeauna serios, deși ocazia ar cere ceva mai multă veselie. Ieri ni s-a atras atenția la faptul că suntem prea neglijenți cu natura și mediul și ne gândim prea mult la profituri și bani, uitând că planeta are resurse limitate care pe deasupra mai sunt și împărțite în mod nedrept.

Din 1999 datează o altă tradiție pe un alt post de radio și anume topul 2000, care fusese inițial gândit în onoarea anului 2000, dar s-a bucurat de un asemenea succes, încât este repetat în fiecare an, începând la prânz în prima zi de Crăciun și terminându-se la miezul nopții de revelion. Se difuzează 2000 de melodii, alese de ascultători în săptămânile dinainte începerii difuzării. Aproape întotdeauna pe locul 1 este Bohemian Rapsody (Queen).

În perioada sărbătorilor posturile de televiziune scot din arhive filmele Harry Potter, Sissi și Home Alone, alături de toate celelalte filme care au ca temă Crăciunul.

Iar în seara zilei de 31 decembrie se difuzează ceva foarte tipic olandez: conferința de revelion (oudejaarsconference) în care unul sau mai mulți comici rememorează evenimentele care au caracterizat anul care ia sfârșit și face cât mai mult haz. Dar spectacolele comice de acest gen sunt întotdeauna pe alocuri serioase, se încearcă (într-un fel poate similar cu discursul reginei) să se atragă atenția asupra unor probleme.

Revelionul ne mai aduce și tradiția gogoșilor, care nici măcar nu sunt așa de gustoase sau arătoase, ci sunt niște bulgări fără formă clară îmbibați în ulei.

Multă lume aprinde artificii, sunt mulți oameni foarte pasionați de focurile de artificii, ceea ce întotdeauna oferă un spectacol gratuit foarte frumos pentru cei care nu participă la rândul lor cu artificii (ca noi de ex.)

Iar din 1 ianuarie se urează cam timp de o săptămână (și nu mai mult, pentru că unii oameni pot răspunde la 2 săptămâni de la anul nou foarte iritați la o urare): Beste wensen!

 

Tags: , , , , , , ,