Viata de birou olandeza (2)

In Olanda apa de la robinet este considerata potabila, asa ca nu ni se ofera apa imbuteliata. Gratis din partea firmei ni se ofera cafea (de obicei din automate) – bautura principala a olandezilor, ceai, “supe” praf, care trebuie dizolvate in apa fiarta. In Romania aveam gratis cafea si apa. In firma mama din Germania stiu ca se ofera numai apa imbuteliata, cafeaua nu este pusa la dispozitie angajatilor. Deci in Olanda nu stam rau deloc.

Avem o cantina, la care refuz sa merg. Asta din cauza pranzurilor olandeze care constau in maxim o supa calda si ceva prajeli, in rest la pranz se mananca sandvisuri. Multi olandezi beau un pahar de lapte sau lapte batut la pranz. Mesele calde sunt menite a fi consumate impreuna cu familia in jurul orei 18.00, nu in timpul serviciului.
De vreun an avem si un “salad bar” in cantina, diferite tipuri de salate si dressing-uri.
Pentru asa o oferta nu am motivatia necesara ca sa parcurg drumul pana la cantina, sandvisuri si salata pot sa imi iau cu mine de acasa.
Cantina ofera fiecarui angajat un fruct gratuit pe zi. Nu stiu daca din dorinta de a stimula consumul de produse sanatoase sau pentru ca suntem o firma care prelucreaza fructe. Oricum, draguta initiativa. Cu toate astea, imi iau fructe de acasa.

Cel putin o data pe an, firma ne face cinste cu o prajitura sau inghetata, cand am obtinut rezultate foarte bune. Saptamana trecuta am primit inghetata, iar acum vreo trei saptamani tort, pentru ca am depasit recordul cantitativ in productie in luna mai.

Interesant este si felul in care se gospodareste o cladire de birouri in privinta bucatariei. In prima cladire in care am lucrat in cadrul acestei firme eram numai 6 persoane, aveam o bucatarie mica, cu un frigider intotdeauna plin de mostre, asa ca mancarea de acasa cu greu mai incapea in el, si mobila de bucatarie. Aveam cani mari pentru cafea, eu mi-am cumparat special o cana la inceput. Parerea mea a fost: asta e cana mea. Ei bine, asta era numai parerea mea, cana mea era mereu pe alt birou asa ca nu prea reuseam sa o folosesc. Avand vase, cineva trebuia sa le spele. Inainte de criza economica femeia de serviciu spala si vasele. Cand criza s-a adancit, femeia de serviciu nu a mai fost platita pentru acest serviciu, asa ca sarcina ne-a revenit noua. Cu rezultatul rapid: munti de vase nespalate de care nu se atingea nimeni. Aceasta tema a devenit una des pomenita de catre seful nostru, care ne explica cum ca fiecare trebuie sa isi spele vasele de care se foloseste si sa nu le lase pana a doua zi nespalate. Zis si nefacut, bineinteles. Asa ca seful iar ne amintea, noi tot nu ne mobilizam, a ajuns chiar si subiect de discutie in timpul sedintelor lunare ale departamentului, dar tot degeaba. Asa ca dupa o vreme am luat intr-o asemenea sedinta decizia de comun acord ca prin rotatie, cate o persoana sa spele toate vasele timp de o saptamana. Colega mea a facut un tabel in Excel cu numele si saptamanile si l-a lipit de usa de la bucatarie. Ai fi zis ca este o metoda infailibila. Cand pe la mijlocul saptamanii observa ca nu s-a spalat niciun vas, seful ne intreba cine e de serviciu si bineinteles ca persoana care era la rand nici nu stia asta. Tabelul era ignorat cu seninatate, la fel ca si vasele murdare. Situatia parea fara iesire.

Pana la urma ne-am mutat in alta cladire, unde nu mai eram singuri, ci cu alte doua departamente, in total vreo 20 de persoane. Si aici vasele murdare se inmulteau, pana cand cate o colega mai draguta se apuca sa le spele scrasnind din dinti. Asa ca seful nostru, care avea experienta esecului din cealalta cladire, a propus sa cumparam o masina de spalat vase. Propunere primita cu multa mirare de catre sefii departamentelor celorlalte. Pana la urma insa s-a acceptat si s-a cumparat. Si acum ai zice: o solutie perfecta. Dar masina de spalat nu este un robot independent. Colegii duceau vasele murdare la bucatarie, dar le abandonau fie in chiuveta, fie pe blatul de bucatarie. O colega s-a enervat si a lipit o foaie de hartie pe faianta, cerand colegilor sa isi puna vasele murdare direct in masina de spalat si nu in alta parte, incurajare insotita de multe semne de exclamatie care ii tradau frustrarea. Rezultatul iar s-a lasat asteptat. Mai ales colega mea directa care chiar si cand lucreaza numai 3 ore pe zi foloseste minim 2 pahare si 2 cani, niciodata nu le lasa in alta parte decat pe blat. Dupa cateva luni am gasit dimineata canile si paharele colegei mele in felul urmator:

Colega a venit, le-a vazut, a spus ca e convinsa ca e o actiune la adresa ei, si-a strans atunci vasele si le-a bagat in masina de spalat vase, dar de ziua urmatoare si-a continuat vechiul obicei.

Cand vasele se afla in sfarsit in masina, mai trebuie cineva sa o si porneasca, ceea ce rar se intampla, odata s-a format chiar mucegai pe farfurii in masina.
Daca totusi se porneste masina, nu are nimeni (in afara de mine hehe) spiritul de observatie pentru a vedea ca pentru cani si pahare exista un program special, scurt, de vreo jumatate de ora, pentru ca nu e necesar sa mearga masina doua ore si jumatate pentru 10 pahare si 5 lingurite. Asa ca am urmat si eu exemplul colegei olandeze, am scris pe o hartiuta pe care am lipit-o pe masina de spalat ca programul respectiv e scurt, dar nu cred ca am avut succes cu actiunea mea, la fel ca si colega cu hartia ei, de altfel.

VA URMA